Am nevoie de ajutor,va rog.Am un prieten care a condus cu permisul suspendat,a avut procesul si a primit solutia pe 14.12.2011.,nefiind prezent cand s-a pronuntat solutia,aceasta este solutia" În temeiul art. 86 al. 2 din OUG nr. 195/2002, republicată cu aplicare art. 320 1 al. 7 cod procedură penală, condamnă inculpatul X, la pedeapsa închisorii de 8 (opt) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere suspendat. În temeiul art. 81 cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni, stabilit în condiţiile art. 82 cod penal. În temeiul art. 359 cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În temeiul art. 71 cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza a II-a şi b cod penal. În temeiul art. 71 al. 5 cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 189 cod procedură penală onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în favoarea Baroului Bucureşti (200 lei în favoarea doamnei avocat "Y"). În temeiul art. 191 al. 1 cod procedură penală obligă inculpatul la 800 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele care au lipsit. Pronunţată în şedinţă publică azi 14.12.2011.".Nu prea intelege daca face inchisoare sau e cu suspendare,are 8 luni sau 2 ani si 8 luni de facut?!Si recurs face la 10 zile dupa ce primeste comunicarea acasa?Multumesc.
1.Prietenul dvs. a fost condamnat la o pedeapsa de 8 luni inchisoare, insa a carei executare a fost suspendata conditionat pe perioada termenului de incercare, termen de incercare care se compune din pedeapsa aplicata 8 luni la care se adauga o perioada de 2 ani conform art 82. c.pen.(total 2 ani si 8 luni), pedeapsa executandu-se deci in stare de libertate.
Acest termen se calculeaza de la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare.
2.Permisul de conducere se va anula si se va putea prezenta la examan in vederea obtinerii unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior condamnarii, dupa un termen de 1 an de la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare.
3.Hotararile penale nu se comunica.
Se comunica doar dispozitivul hotararii in situatia in care prietenul dvs. nu a fost prezent la dezbateri ( ultimul termen de judecata ) si pronuntare, caz in care termenul de recurs va curge de la data comunicarii dispozitivului.
Daca insa a fost prezent la ultimul termen de judecata, recursul se declara in termen de 10 zile de la pronuntare.
A expirat termenul de recurs, putea sa faca, avea sanse de achitare, avand in vedere incadrarea si condamnarea.
Verificati daca a facut parchetul recurs si daca nu, mergeti sa platiti cheltuielile de judecata, hotararea e definitiva.
Multumesc pt raspuns.Deci recurs nu mai poate face pentru ca dupa calculele noastre,au trecut cele 10 zile lucratoare.Credeam ca are dreptul la 10 zile de la comunicare acasa,pentru ca la ultimul termen din cate am inteles nu a fost prezent.Va multumesc pentru ajutor.
~~~~~
Am inteles.Si el vroia sa faca recurs,dar nu stia cum afla pronuntarea.L-am ajutat sa o afle pe portalul justitiei,fiind tarziu totusi.Abia astazi a aflat,fiind sarbatorile nu s-a preocupat de asta,desi ar fi trebuit.Multumesc !